Pițurcă, omul potrivit la locul potrivit: „Un antrenor mai bun nu se putea!” Petrescu, despre șansele la baraj și relația fani-națională

Pițurcă, omul potrivit la locul potrivit:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Dinamo Moscova, Dan Petrescu, nu este de acord cu afirmațiile selecționerului Victor Pițurcă, potrivit cărora România este outsider cu orice națională ar întâlni la barajul pentru Cupa Mondială, fiind de părere că numai Portugalia ar putea fi favorită în fața tricolorilor.

„La baraj cu oricare patru avem șanse mari. Nu văd cum avem șansa a doua împotriva Greciei, împotriva Ucrainei, șansa a doua împotriva Croației. De ce? Împotriva Portugaliei putem spune că avem șansa a doua, pentru că îl are pe Cristiano Ronaldo. Să nu uităm că Portugalia a fost în grupă cu Rusia și a ieșit pe locul doi. La meciul cu Estonia, România trebuia susținută, nu înjurată. Nu sunt de acord că avem șansa a doua”, a spus Petrescu, la DigiSport.

Dan Petrescu își dorește Ucraina sau Portugalia ca adversară pentru echipa națională în meciurile de baraj

„La baraj nu se joacă bine, doar calificarea contează. Dacă jucăm bine și nu ne calificăm, dacă jucăm prost și ne calificăm, jucăm în Brazilia. Eu aș vrea Ucraina la baraj și pe locul doi Portugalia. Eu cred că ne vom adapta mai repede. Cu grecii va fi mult mai greu, sunt prea pragmatici, iar Croația are jucători prea buni”, a completat Petrescu.

Antrenorul echipei Dinamo Moscova a precizat că prima reprezentativă are nevoie de sprijinul spectatorilor în cele două meciuri programate la 15 și 19 noiembrie.

„Dacă spectatorii nu vor veni la baraj, va fi greu. România are nevoie de stadionul plin, are nevoie de al 12-lea jucător acasă. Fără spectatori e greu, chiar dacă România joacă prost. Să vină spectatorii și să-i ajute, pentru că avem nevoie să fim ajutați de spectatori”, a subliniat Petrescu.

Dan Petrescu s-a arătat deranjat de atmosfera negativă creată în jurul primei reprezentative.

„În primul rând, aș vrea să felicit echipa națională pentru calificarea la baraj. În al doilea rând, pe antrenor, care este criticat de toată lumea și nu este apreciat la ce muncă a făcut. În al treilea rând, nu înțeleg de ce toată țara critică naționala, care a avut ca obiectiv calificarea la baraj, pentru că primul loc era imposibil de luat cu Olanda. Noi am luat locul doi înaintea Turciei și Ungariei și toată țara pare nefericită, fanii, ziariștii, toată lumea e împotriva lor. Nu înțeleg acest curent negativ împotriva lor. Ei au făcut un rezultat extraordinar. Nu contează jocul în ziua de azi, ci rezultatul. Mi se pare că este o răutate și o invidie prea mare în jurul echipei naționale și asta era și pe vremea când jucam noi. Noi criticăm pe toată lumea, chiar dacă nu merită”, a explicat Petrescu, care a menționat că presiunea la meciul cu Estonia a fost foarte mare.

Dan Petrescu a mai spus că și atunci când el era jucător activ, componenții echipei naționale erau criticați pentru modul în care evoluau

„Noi ne-am vopsit cu toții blonzi la Mondiale, pentru că se spunea că nu suntem uniți. Noi, orice făceam la națională, câștigam grupe la Mondiale și eram criticați tot timpul. Cine e România în fotbal ca să cerem așa de mult? Eu știu că Cehia rămâne acasă, Bulgaria rămâne acasă, e posibil Portugalia, e posibil Franța. Noi vrem mai mult decât putem. Asta e realitatea fotbalistică. Pentru că s-au calificat la baraj, merită felicitări. Dacă nu eram în grupă cu Olanda poate am fi spus că nu merităm, dar Olanda este prea bună pentru România”, a declarat Petrescu.

Dan Petrescu este de părere că Victor Pițurcă este cel mai potrivit antrenor pentru echipa națională și i-a criticat pe fanii care îl înjură pe atacantul Bogdan Stancu pentru ratări

„Pițurcă și-a făcut treaba extraordinar la națională. Un antrenor mai bun nici că se putea pentru echipa națională. Asta e părerea mea. Cu Pițurcă nu sunt prieten, suntem doar colegi acum. Dacă într-adevăr nu era la baraj, atunci mi se părea normal să fie criticat. S-a spus că Olanda ne-a calificat, dar nu este corect. Olanda a bătut de două ori Turcia, România și Ungaria. Pe Stancu l-am antrenat, e un jucător de moral. Dacă toți fanii și ziariștii îl înjură, cum să mai joace fotbal? Toată lumea își dă cu părerea că trebuia să joace altul, care altul? Care era mai bun și nu a jucat?”, a menționat Petrescu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35 de ani 😢
Tragedie la Visuri la cheie, de la PRO TV! Ilina Pârvu, mamă a 6 copilași, a murit la doar 35…
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
”De ce nu pleci la FCSB?”. Mamadou Thiam n-a stat pe gânduri
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
FC Botoşani are un nou antrenor! Şoc în Superligă
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
OUT! Nu mai vine în cantonamentul FCSB. Negociază cu o altă echipă | EXCLUSIV
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
Zona de lux din Bucureşti traversată de o stradă de pământ. De ce nu poate fi asfaltată
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
SECRETUL din bucătărie: Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Avertisment pentru cei cu carduri bancare! Pot rămâne fără bani în cont
Avertisment pentru cei cu carduri bancare! Pot rămâne fără bani în cont
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
2025: Ce sancțiuni riscă șoferii care circulă prea încet? Cum se aplică legea rutieră în aceste situații
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure, să caute ajutor
Iustina și Cornel Luchian de la Insula Iubirii, clipe de coșmar în mijlocul nopții. Au plecat pe jos, prin pădure,…
×